Bîrfa, un mod de viață

Cu siguranţă nu există om care să nu bîrfească, cu sau fără voia lui. Uneori intri în discuţie fără să vrei şi devii participant. Dar sunt şi personae care manifestă predilecţie aparte pentru bîrfe. Puţini recunosc, dar dacă există o mizerie care să coboare cel mai mult o societate în mocirla urîţeniei atunci aceasta este bîrfa. Bîrfa este un microb pe care oamenii fără discernamant îl folosesc pentru a căpăta stima, prestigiu mai mult în ochii celorlalţi şi pentru a distruge. Cu părere de rău conştientizez că există foarte mulţi oameni care se hrănesc cu deziluziile altora. Ghinionul altuia devine un motiv de bucurie şi satisfacţie personală. Iar dacă eşti fericit, e şi mai rău, pentru că te vei trezi subiectul invidiei lor şi vor căuta ceva cu care să te demonteze.

Cred că bîrfa e o boală a sufletului, incompatibilă cu virtutea.

Fiecare om e liber să aleagă ce fel de caracter are, cum se comportă, bîrfa nu există ca entitate, ci este inspirată de cel rău pentru a devia calea dreaptă pe care trebuie s-o urmăm – a ne apropia cît mai mult de asemănarea cu Dumnezeu, Cel care a dat libertate proprei Sale creaţii, pentru ca omul să-L aleagă din proprie iniţiativă. Bîrfa nu se pretează unui om cinstit, drept, inteligent şi mai ales unui creştin – până la capitolul spiritual, omul în esenţa sa umanistă nu trebuie să aibă de-a face în niciun fel cu defăimarea celui care se naşte, trăieşte şi ajunge în acelaşi cimitir ca şi el – dar cum am zis, fiecare e liber să aleagă. E simplu să bîrfeşti, dar mai simplu e să nu te laşi pradă tentaţiei!

Nu ar trebui oare să ne gândim de 2 sau chiar de 3 ori înainte de a face anumite comentarii pe seama cuiva? Cine ne-a dat nouă dreptul să punem etichete şi să judecăm ca şi cum noi am fi nişte zei ai dreptăţii? De ce nu putem să aplaudăm, să respectăm şi să apreciem cu dragă inimă pe cineva care chiar a realizat un lucru prin propriile forţe? De ce simţim nevoia să fim rautacioşi şi să aruncăm cu noroi în cel care ni se pare nouă că ar fi mai bun ca noi? De ce atunci când cineva dintre noi greşeşte cât de puţin, sărim să dăm cu piatra în el, iar dacă are o foarte mare realizare, căutăm să îi trecem cu vederea acest fapt? De ce judecăm aspru şi punem etichete celor care au comis anumite greşeli în trecut? Fiecare om are dreptul la o a doua şansă… oare noi nu avem defecte, lacune, vicii, păcate? Sunt sigură că, dacă fiecare dintre noi şi-ar concentra atenţia mai mult asupra lui însuşi și şi-ar face o analiză ,,la sînge” a propriului caracter, ar scoate la iveală mult mai multă murdărie decît ar putea crede. ,,Vezi întîi gunoiul din ochiul tău şi abia apoi al altuia”, spunea un vechi proverb.

Înainte să ne mai lansăm în comentarii răutacioase şi gratuite, să stăm puţin şi să ne gîndim dacă nouă ne-ar plăcea să fim în postura celui bîrfit şi dacă viaţa noastră va fi mai bună într-adevăr construită fiind pe calomnierea altuia…