Bîrfa, un mod de viață

Cu siguranţă nu există om care să nu bîrfească, cu sau fără voia lui. Uneori intri în discuţie fără să vrei şi devii participant. Dar sunt şi personae care manifestă predilecţie aparte pentru bîrfe. Puţini recunosc, dar dacă există o mizerie care să coboare cel mai mult o societate în mocirla urîţeniei atunci aceasta este bîrfa. Bîrfa este un microb pe care oamenii fără discernamant îl folosesc pentru a căpăta stima, prestigiu mai mult în ochii celorlalţi şi pentru a distruge. Cu părere de rău conştientizez că există foarte mulţi oameni care se hrănesc cu deziluziile altora. Ghinionul altuia devine un motiv de bucurie şi satisfacţie personală. Iar dacă eşti fericit, e şi mai rău, pentru că te vei trezi subiectul invidiei lor şi vor căuta ceva cu care să te demonteze.

Cred că bîrfa e o boală a sufletului, incompatibilă cu virtutea.

Fiecare om e liber să aleagă ce fel de caracter are, cum se comportă, bîrfa nu există ca entitate, ci este inspirată de cel rău pentru a devia calea dreaptă pe care trebuie s-o urmăm – a ne apropia cît mai mult de asemănarea cu Dumnezeu, Cel care a dat libertate proprei Sale creaţii, pentru ca omul să-L aleagă din proprie iniţiativă. Bîrfa nu se pretează unui om cinstit, drept, inteligent şi mai ales unui creştin – până la capitolul spiritual, omul în esenţa sa umanistă nu trebuie să aibă de-a face în niciun fel cu defăimarea celui care se naşte, trăieşte şi ajunge în acelaşi cimitir ca şi el – dar cum am zis, fiecare e liber să aleagă. E simplu să bîrfeşti, dar mai simplu e să nu te laşi pradă tentaţiei!

Nu ar trebui oare să ne gândim de 2 sau chiar de 3 ori înainte de a face anumite comentarii pe seama cuiva? Cine ne-a dat nouă dreptul să punem etichete şi să judecăm ca şi cum noi am fi nişte zei ai dreptăţii? De ce nu putem să aplaudăm, să respectăm şi să apreciem cu dragă inimă pe cineva care chiar a realizat un lucru prin propriile forţe? De ce simţim nevoia să fim rautacioşi şi să aruncăm cu noroi în cel care ni se pare nouă că ar fi mai bun ca noi? De ce atunci când cineva dintre noi greşeşte cât de puţin, sărim să dăm cu piatra în el, iar dacă are o foarte mare realizare, căutăm să îi trecem cu vederea acest fapt? De ce judecăm aspru şi punem etichete celor care au comis anumite greşeli în trecut? Fiecare om are dreptul la o a doua şansă… oare noi nu avem defecte, lacune, vicii, păcate? Sunt sigură că, dacă fiecare dintre noi şi-ar concentra atenţia mai mult asupra lui însuşi și şi-ar face o analiză ,,la sînge” a propriului caracter, ar scoate la iveală mult mai multă murdărie decît ar putea crede. ,,Vezi întîi gunoiul din ochiul tău şi abia apoi al altuia”, spunea un vechi proverb.

Înainte să ne mai lansăm în comentarii răutacioase şi gratuite, să stăm puţin şi să ne gîndim dacă nouă ne-ar plăcea să fim în postura celui bîrfit şi dacă viaţa noastră va fi mai bună într-adevăr construită fiind pe calomnierea altuia…

Despre omenesc

Trăim într-o lume searbădă, urâtă, fără surâs, fără gând irizant, fără Cer aducător de rod fertil, fără bunătatea ce sculptează viaţa demnă, umanizând faptele şi purtarea fiinţei, fără empatie, fără iubire şi fără orizont mănos. Suntem, mereu mai mult, tulburaţi şi angoasaţi, mereu grăbiţi şi iritaţi, mereu puşi pe harţă şi egoişti, transpiraţi şi nedelicaţi, mereu arţăgoşi şi injurioşi, mereu ţâfnoşi pe ,,situaţie”, pe guvern, pe vecini, pe părinţi, pe şefi, pe copii. Suntem plini – ochi de lehamite, doldora de ură şi repulsie, cinici ba chiar paranoici, nechibzuiţi şi dependenţi de televizorul, internetul ce ne spală şi netezeşte conştiincios mintea (multă-puţină, câtă este!), toate astea le ştim dar nu ne pasă.

   Care este rostul vieții? Unde duce această viață? Oare spre bogăția materială pe care omul se trudește atât să o agonisească?

   Este,  josnic şi reproșabil să treci cu nepăsare peste un surâs de copil pribeag, o privire duioasă şi tristă de mamă, să nu vezi, pur şi simplu să nu vezi, că a venit primăvara cu verdele tonic al ierbii, vara cu soarele şi ierburile, toamna cu roadele ei şi iarna cu alaiul molcom şi blând al fulgilor de nea, ce-ţi descreţesc fruntea .

   Bucuria vieţii, plăcerea nedisimulată de a trăi este mai energizantă decât ne putem închipui şi de aceea este starea normală a omului. G.Bacovia ne asigură că: ,,Viaţa e mai tare decât mizeriile ei”. Ciripesc la geam vestitorii primăverii, reverberaţia florilor ne îndeamnă la tihnă şi bucurii stenice, ne catalizează să redevenim normali, înzestraţi cu vlagă durabilă, direcţionată spre viaţă demn-trăită, afiliată frumosului şi binelui nu urâtului şi răului, zidirii şi construcţiei de autentice valori, nu demolării şi prăpădului: spre omenesc.

   Pentru a ne bucura de viață de a trăi din plin, acum, trebuie să învățăm (cei care încă nu realizează asta) să ne bucurăm de lucrurile simple – un somn liniștit, o mîncare binecuvîntată, un duș cald, o îmbrățișare a celui drag, un sărut nevinovat și sincer etc.

   Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne conduc viața. Așa cum ne sînt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curățenie, atunci și în noi va fi pace, căci toate gândurile bune  aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi. Dacă purtăm în noi gânduri rele, atunci se nimicește și pacea noastră lăuntrică.

Să vorbim despre falsitate

Să vorbim despre FALSITATE…

   Lipsa adevărului duce la falsitate. De fapt, a fi mereu cu ochii închişi fără să-ţi priveşti propria viaţă înseamnă să trăieşti în falsitate. Nici o altă fiinţă de pe pămînt nu este atît de falsă ca omul.

   Deși de multe ori încerc să nu văd, să nu aud, să nu observ, să mă prefac că nu știu, că nu sunt capabilă să recunosc falsitatea din cel mai discret om, totuşi, falsitatea se observă peste tot între oameni. Rar întîlneşti oameni deschişi care pur şi simplu te copleşesc cu prezenţa lor.

   O să fii de acord- caracterul se formează în timp modelîndu-se după sufletul tău,alegerea de a fi cea ce eşti e doar a ta,doar tu îţi construieşti caracterul prin sentimentele care te domina şi prin sistemul de valori pe care ţi-l alegi. Degeaba îţi afişezi zi de zi o mască plină de bunătate,ea e bună doar atunci cînd saluţi lumea pe stradă şi cînd cineva te cunoaşte de la distanţă. Cu cît te apropii mai mult de o persoană cu atît urîţenia sufletului te dă de gol, indiferent cît ai vrea să îţi, ţii ascunse defectele grave pe care tu le consideri calităţi. Ele vor ieşi şi îţi vor arăta cine eşti prin ochii celui de lîngă tine.

   Oamenii cu caractere false sunt cei care s-ar umilii, cred eu, în cel mai josnic mod pentru a realiza ceva, sunt cei care cerşesc iubire ajungînd la depravare pentru a o obţine ce îşi doresc, uitînd ce înseamnă mîndria şi onoarea, sunt cei care se linguşesc pentru cîţiva bănuţi în plus,sunt cei care zîmbesc parşiv cu mîna la gură cînd tu suferi, e cel de lîngă tine în care ai încredere iar el te minte senin.

   Paradoxul este că oamenii falşi  fug şi ei unii de alţii, căutînd alinarea perversă în oamenii buni şi naivi de care sunt dependenţi pentru satisfacţia sufletului.

   … da, oamenii mint. Mint mult și bine, zîmbind în timp ce sfărâmă încrederea celuilalt. Minciuna este o iluzie frumoasă, dar otrăvită; ca roua cerului, care își copleșește victima cu frumusețea sa și apoi o ucide, storcându-i viața picătură cu picătură drept răsplată pentru admirație. Roua cerului este crudă, dar astfel supraviețuiește; omul este crud doar pentru că astfel își mulțumește vanitatea.

   Oricît de mult am încerca să ascundem adevăratele noastre sentimente față de semenii noștri, într-un fel sau altul, ele oricum se vor descoperi! Nu degeaba se spune, că ochii sunt oglinda sufletului, ei ne trădează de cele mai multe ori cînd încercăm să ascundem ceva .

   Trăim într-o lume… tristă. Cred. Sau poate oamenii o întristează… Trăim într-o lume în care… oamenii uită. Uneori. Sau se fac că uită. Deseori… Trăim într-o lume în care… oamenilor nu le pasă. Uneori. Sau se fac că nu le pasă. Deseori. Trăim într-o lume în care… oamenii spun ușor ,,Nu doare”. Uneori. Sau se fac că nu simt că doare. Deseori … Fals? Nu. Ciudat? Oarecum. Real? Mereu….

   Falsul a devenit un instrument la modă, într-o societate lipsită de repere valorice reale… Vai și amar!

Mai putem spune că avem o viaţă privată?

Fiecare o facem. O dată pe săptămână, zilnic, de mai multe ori pe zi. Postăm stări pe diferitele conturi ale rețelelor de socializare, ca să nu uite lumea că suntem și noi acolo sau ca să împărtășim în masă diferite lucruri care ni se par amuzante, memorabile, utile, importante. Aceştia suntem: noi și rețele sociale. Viața noastră se dedublează în virtual în prezent și fie că vrei sau nu să iei parte la mișcarea maselor, o dată tot ai fost menționat, cineva a pus o măcar o poză cu tine, apari acolo vrei nu vrei.

   Viaţa devine condusă fundamental de reţelele de socializare. La unii, dimineaţa nu începe pînă nu intră pe Internet sau, seara (noaptea tîrziu, mai bine spus), nu se termină pînă nu vizitează pentru ,,ultima dată” reţelele de socializare. De asemenea, limbajul folosit pe diverse chat-uri devine pur şi simplu ininteligibil: lipsa de gramatică, ortografiere, ca să nu mai vorbesc de ce fel de abrevieri utilizează! Dacă pînă acum am cunoscut dialecte de regiuni, se pare că foarte curînd vom vorbi şi despre un ,,dialect de internet”.

   Dacă am vorbit mai sus că viaţa este într-un fel sau altul condusă de reţelele de socializare, să nu uităm de educaţie, pentru că şi ea este influenţată de acestea! În mare parte, educaţia depinde de acei consumatori de reţele de socializare, ca şi tine, cu care menţii legătura zi de zi, faceţi schimb de vorbe, sfaturi, noutăţi sau altele. Evident că în cazul în care o persoană dezinformată, indiferentă, agramată, îţi este interlocutorul tău zi de zi, pe neobservate devii şi tu ca ea!

   Însă acestea nu sunt cele mai mari probleme. Pericolele care îi pîndesc pe cei mici, din spatele rețelelor de socializare, trebuie luate în seamă. Copiii (mai mici și mai mari) au devenit dependenţi de computere și de reţelele de socializare. Fără vreun simț al discernămîntului, mulți dintre ei acceptă în lista de prieteni persoane necunoscute, își expun viața privată pe rețele de socializare, postează zeci sau chiar sute de fotografii private, comunică online cu fel și fel de persoane, multe fiind cel puțin dubioase. Chiar și elevii mici, care învață în clasele primare, au conturi pe rețele de socializare, au sute de prieteni virtuali, iar pe majoritatea nu îi cunosc în viața reală, nu știu nici măcar care este vîrsta lor reală. Petrecînd ore în șir în fața computerelor, pe site-urile de socializare, elevii neglijează școala, prietenii din viața reală, familia. Uită să se mai joace, să se bucure de soare și timpul liber alături de alți copii de vîrsta lor…

   Din păcate, mulţi dintre utilizatori, mai ales cei tineri, ajung dependenţi de reţelele de socializare, care înlocuiesc ieşirile în parc cu familia/prietenii, lectura unei cărţi, jocul de fotbal/baschet cu prietenii, joaca în parc a copiilor…

   Statisticile spun că:

• 71% dintre tinerii între 18 şi 24 de ani sunt dependenţi de internet

• 41% dintre utilizatorii de internet susţin că preferă să îşi petreacă timpul online decât să iasă în oraş cu prietenii

• 50% dintre persoane au declarat că obişnuiesc să-şi petreacă timpul pe internet în momentele în care ar trebui să doarmă

• 19% dintre oamenii spun că întotdeauna îşi verifică e-mail-ul înainte de a face un lucru cu adevărat important

• 22% dintre oameni comentează zilnic la postările prietnilor din lista de pe Facebook, 63% sunt stresaţi atunci cînd nu pot răspunde cererilor de prietenie pe care le primesc, iar 32% se simt vinovaţi atunci când resping aceste cereri de prietenie

   Deşi se consider că reţelele de socializare contribuie la dezvoltarea abiltăţilor de comunicare între interlocutorii virtuali, dar această comunicare presupune şi posibilitatea construirii unor lumi paralele care îi îndepărtează pe utilizatori din ce în ce mai mult de lumea reală. Mulţi dintre cei care devin captivi universului virtual nu reuşesc să mai relaţioneze cu interlocutorii reali.

   De efectele pe care le are statul în faţa calculatorului, pe reţele de socializare, asupra sănătăţii cred că este inoportun să mai vorbesc.

   În aceste condiţii, mai putem spune că avem o viaţă privată?    

Iubire virtuală

Seară… Tîrziu… Plictiseală…

    Conectează internetul și caută. Băiat, 20-25 ani, corp bine făcut, venit stabil, dorește să iasă la întîlnire cu o fată.               Caută…

   Așa încep de obicei multe din poveștile mai mult sau mai puțin romantice. Din curiozitate? De plictiseală? Tocmai fusese dezamagită de ex-ul? De răzbunare? Că este  ,,la modă”? Nevoia de atenție? Ce ne determină să petrecem ore în șir căutînd dragostea perfectă pe rețelele de socializare? ,,CAUTĂ ȘI VEI GĂSI, CERE ȘI ȘI SE VA DA!”  spune un verset. Să fie acesta motivația acțiunilor noastre?

   În mai puțin de zece ani, site-urile de socializare au devenit unul dintre primele spații spre care își întorc privirile celibatarii care vor să pună capăt singurătății. Dar putem oare vorbi despre o dragoste născută pe internet?

   Internetul a devenit o bază de date foarte complexă și o alternativă extrem de rapidă în selectarea unui partener, pretextul perfect pentru a încerca experiențe noi, persoane noi, relații si evenimente cărora ne putem adapta extrem de rapid. Azi, avem la dispoziție o serie de rețele de socializare care ne pun la dispoziție o sumedenie de potențiali parteneri virtuali, fără a ne solicita prea mult din punct de vedere al consumului emoțional sau de timp. Într-o lume tot mai informatizată, dependentă de constrîngerile de timp, relațiile care debutează în spațiul virtual cîștigă tot mai mult teren în detrimentul relațiilor începute în plan social. Comportamentul oamenilor devine tot mai robotizat, orientat către alegeri tot mai facile, iar timpul devine o variabilă tot mai prețioasă, influențîndu-ne comportamentul în general.

   Specialiştii cred că dragostea pe net poate fi benefică sau nocivă, în funcţie de ce urmează acestei „întâlniri virtuale”. Dacă partenerii se vor găsi compatibili în urma unei întâlniri în „real life”, lucrurile nu vor putea să evolueze decât în sensul pozitiv. Dacă, însă, totul se limitează la o relaţie virtuală, efectul este nociv. Nu doar pentru faptul că persoana va suferi o dezamăgire, ci pentru că există posibilitatea să se retragă şi să trăiască într-o lume ireală şi ideală, cu o imagine eronată despre partenerul virtual.

     Spre altceva vreau să ajung însă. Nu vreau să mă refer la opiniile speciliștilor, la avantaje și dezavantaje ori la faptul că există sau nu dragoste pe internet. Dar oare e normal oare să îți petreci timpul într-o căutare obsesivă a unui iubit/iubită, mizînd orb pe sinceritatea acestuia și intențiile bune ale lui/ei? Ni se adeverește riscul la care ne expunem emoțional și fizic?

 

Sculptor de suflete

Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi.

Adeseori, dincolo de multitudinea de bărbați care se perindă zilnic căutîndu-și un rost, descopăr bărbați a căror misiune este de a modela femei. Conștient sau nu, dar cu o minuțiozitate înnăscută, ei le înnobilează cu migala unui sculptor de suflete.

E destinul lor- acela de a dezgropa comori aparent tăinuite, șlefuindu-le pentru a le desăvîrși strălucirea.

În spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică. Însă puternică este femeia pentru că tăria ei vine din siguranța că are un bărbat pe care se poate baza, din siguranța brațelor în care se aruncă cu atîta încredere. O femeie iubește fericirea ce zburdă în ochii bărbatului iubit atunci cînd o vede aranjată, frumoasă, gata să iasă în dreapta lui. O femeie este puternică cînd realizează că un bărbat ar face orice pentru fericirea sa. O privire, un gest, un zîmbet al bărbatului iubit îi este de ajuns ca să poată muta munții din loc.

Vor exista mereu bărbați care ne vor privi în ochi și ne vor minți fără rușine, bărbați care nu cunosc adevăratul sens al iubirii, care vor trata cu indiferență totul doar din dorința de a-și demonstra superioritatea și orgoliul. Dar întotdeauna vor exista și bărbați care vor demonstra contrariul. Bărbați care sunt născuți să construiască o poveste de iubire, o familie, o casă.

Există EL, bărbatul care nu a avut cuvintele la el și a știut de fiecare dată ce să spună. Bărbatul care niciodată nu s-a lăudat cu cîte femei a avut în pat, ci a dat discret de înțeles cît de mult a știut să iubească o femeie pentru tot ce a văzut în ea.

Sculptează suflete bărbatul care cucerește prin sufletul dezgolit, prin tăceri sublime, umane, cînd se gîndește la ce să spună, și asta nu ca să impresioneze o femeie.

Bărbătul de care vorbesc iese în calea femeii cu pîinea și sarea vieții, îmbrățișarea lui are exact forma zîmbetului ei, iar în ochii lui se vede norocul de a o fi întîlnit.

Lui nu trebuie să-i ceri nimic, pentru ca îți dă totul. Pe el nu trebuie să-l minți, pentru că înțelege orice.

Lîngă el nu ți-e frică de nimeni, pentru că ești cel mai de preț bun al lui și nu va risca nimic ca să te piardă.

Acolo unde începe slăbiciunea lui, apare subtil forța ta, iar situația inversă e motorul fericirii tale. Umărul lui e locul tău de spovedanie, de răsfăț sau de alint. Lîngă el, ploaia e mereu mai caldă.

Fiecare mișcare a lui este spectacolul tău preferat, iar grija pentru el e cea mai dragă îndeletnicire a existenței tale.

Și nu, acest bărbat nu e plămădit din imaginație! Există pentru fiecare femeie un EL care îi va sculpta sufletul și îi va modela trupul atunci cînd împreună vor dărui viață unui îngeraș.

Prietenia

Oare cît de mult valorează o prietenie adevărată şi cît de rezistentă  poate fi? Care e temperatura de topire a unei legături de suflet şi ce serveşte drept catalizator al acestui proces? Nu de puţine ori ne convingem că un prieten fidel nu e tocmai cel mai preţios ce putem dobîndi timp de o viaţă şi cu toate astea lipsa lui se face simţită nu doar în momentele de cumpănă, ci şi de fericire.

Mult mai simplu să ne ascundem de noi înşine în compania unor prieteni falşi decît să ne deschidem inima unui om pe care nu l-am preţui niciodată la justa lui valoare. E groaznic să dai prioritate unor pasiuni înşelătoare, unor oameni de nimic, unor caractere şi plăceri inventate şi să laşi în urmă pe cei care te-au ajutat cîndva să te ridici. Mulţi sunt cei ce afirmă că prietenia adevărată nu există şi că ceea ce numim noi prietenie sunt doar interese comune, concepţii identice. Dar cum rămîne cu sufletul? Sufletul apropiat durerilor şi bucuriilor tale este tot o invenţie? Nevoia de a depăşi blocadele vieţii împreună, de a zbura prin gînduri alături de o persoană specială, de a împle golurile viselor şi de a seca cupa deziluziilor, cine o stinge? Credinţa că ai în spate persoana care te va susţine şi atunci cînd ştie că nu ai dreptate, cine o învinge? Încrederea că ajutorul cuiva îţi este garantat la orice oră, cine ţi-o insuflă? Speranţa că singur nu vei rămîne niciodată, cine ţi-o ia? Nimeni! Nimeni şi nimic nu poate să demonstreze că o prietenie adevărată nu există sau cel puţin că oricine are nevoie de ea chiar dacă de multe ori dă greş în alegerea prietenilor.

În fine, prietenia adevărată ţine de fiecare individual. Nu ai cum s-o găseşti dacă mereu tinzi să o pui la incercare şi te îndoieşti de existenţa ei.