Cu drag de casa părintească

„Pasăre mai frumoasă ca fumul deasupra casei părinteşti nu s-a văzut!”(Grigore Vieru)

 Copilărie... Un singur cuvînt dar care însumează atîtea sentimente, atîtea emoţii care inevitabil îţi readuc în minte cel mai sfînt şi protector loc din lume- casa părintească. În acest cubuşor am văzut lumina zilei, am făcut primii paşi, am rostit, am rostit primul cuvînt şi desigur , am descoperit cei mai blînzi îngeri- părinţii. Nicăieri în univers nu te simţi mai important, mai ocrotit şi mai alintat decît acolo unde neliniştea, ura şi nedreptatea nu au loc- casa părintească. Nimic nu îţi crează o mai mare satisfacţie decît încrederea şi mîndria că ai un locuşor divin unde sălăşluiesc la un loc tot binele din lume, toată puritatea şi candoarea şi tot ce te înalţă spiritual. 

E minunat să ai certitudinea că ai un colţ de rai în care să nu te temi să fii tu însuţi, nu îţi este 

frică că nu vei fi înţeles sau susţinut. Măicuţa, tăicuţa, surioara- cele mai dragi persoane pe care ştiu că nu am cum să le pierd atîta timp cît le port în suflet, iar sufletul meu nu e altceva decît casa părintească. Cele mai dulci amintiri, cele mai duioase cîntece, cele mai minunate poveşti, cea mai gustoasă pîinică şi cea mai pacificatoare atmosferă nu pot fi alungate din sălaşul părintesc.

Omul e puternic atîta timp cît e puternic cît e statornic lăcaşul de unde îsi are rădăcinile, e bun atîta timp cît în lăcaşul său domneşte bunătatea, e curat la chip şi la suflet atîta timp cît fumul focului din vatra casei alungă răul.

Nimic mai frumos ca fumul deasupra casei părinteşti nu există, fumul focului veşnic în care se ard temerile tale.

Ştim doar începuturile la tot, dar nu mai avem nevoie să cunoaştem sfîrşitul. Nu mai contează atîta timp cît ne putem întoarce la începuturile noastre, iar ele pornesc de la casa părintească. Totul îşi pierde din valoare şi esenţă în faţa amintirilor legate de cuibul părintesc, amintiri de neuitat....