Nu ştiu dacă am scris vreodată cu mai multă ură şi dezgust!!! Mi-e silă de
oameni, mai bine zis de raţiunea cu care au fost înzestraţi! De ce naiba am
fost pedepsiţi atît de aspru? Pentru ce??? De ce pe lîngă suflet ni s-a mai dat
şi raţiunea? Înţeleg de abia acum că o pocăinţă mai mare pentru păcatele
noastre nu putea exista. De la ea- de la raţiune porneşte tot răul ce ne
bîntuie sufletul. Gîndim prea mult şi simţim prea puţin. Urăsc cugetul care
destramă şi sfîşie tot. De unde vine pornirea asta neexplicată de gîndi
sentimentele şi trăirile? Oare chiar nu suntem capabili să lăsăm raţiunea
pentru ştiinţă, practică şi pur şi simplu să iubim, să sperăm, să credem???
Viaţa nu e o teorie care trebuie demonstrată, aplicată iar uneori chiar
descoperită. Viaţa implică raţiunea în ultimul rînd. Întotdeauna am crezut
astfel şi astăzi m-am convins că omul se înstrăinează tot mai mult de
convingerile inimii- convingeri demonstrate care cer doar aplicare, nu şi
dezminţire de către raţiune.
Conştientizez acum că faptul că nu
te bucuri de bani pe săturate, că nu ai performanţele năzuite, că nu ai o
bucată de pîine pe masă şi ţi-i uscată gura de sete sau că nu ai alături pe cei
dragi, nu e cel mai oribil fenomen. E mai monstruos să îţi dai seama la un
moment dat că te-ai pomenit singur, cu sufletul pustiit şi inima numai găuri
din cauza gloanţelor de durere pentru că ţi-ai permis să gîndeşti atunci cînd
inima îţi cerşea simţurile.
Aceasta este cea mai grea sentinţă în procesul vieţii, una de cele mai
multe ori irevocabilă şi gravitatea căreia puţini conştientizează.
Sentimentul şi raţiunea sunt privirea lui Dumnezeu în interiorul fiinţei
noastre. Diferenţa dintre ele este că raţiunea e încolţită în creier, iar
sentimentul în inimă. Creierul coordonează orientarea gîndurilor, a paşilor
însă doar datorită inimii sîngele trăirilor circulă în tot corpul şi domină
raţiunea- asta e legea vieţii, pe care zi de zi o încălcăm fără milă.
Комментариев нет:
Отправить комментарий