Plecăciune

,, Părinţii sunt rădăcinile noastre spirituale, care ne ajută să devenim oameni” (Ion Druţă)

A mă gîndi la îngerii mei sprirituali este întotdeauna un moment de regăsire şi un prilej de a le aprecia munca nemărginită în constituirea mea ca personalitate. Nu pot estima valoarea pe care o au ei pentru mine şi cred că inima mea este neîncăpătoare pentru a o completa cu iubirea ce le-o port.

Tot ce am şi tot ce am devenit, le-o datorez lor, celor care m-au răsfăţat în cuvinte calde şi mi-au alintat sufletul cu blîndeţea lor.

Este uimitor că atîta recunoştinţă le port, atîta dragoste, şi realizez că e atît de greu să îmi transcriu cuvintele sufletului în rînduri de caiet. Leacul sufletului meu, vindecarea oricăror gînduri, puntea dintre mine şi surioara mea sunt ei şi nimeni şi nimic nu o să poată să-i răstoarne de pe piedestalul inimii mele.

Sunt convinsă că nimeni pe lume nu nutreşte pentru mine sentimente mai nobile şi că în caz de nenorocire ei vor fi primii care îmi sări în ajutor.

Drumul pe care azi îl urmez este meritul lor, şi faptul că merg cu capul sus, cu credinţa în valorile şi calităţile pe care mi le-au insuflat, o datorez numai celor care mi-au dat viaţa. Cea mai migăloasă muncă a părinţilor mei sunt eu şi surioara mea, iar noi, la rîndul nostru, îi răsplătim zi de zi cu tot sufletul pentru truda lor.

Acolo sus, sau jos, oriunde aş privi, nu sunt singură. Părinţii mă ocrotescm sunt singurii care îmi veghează somnul şi nu au linişte pînă nu mă văd. Da, material nu le pot oferi încă nimic şi îi rănesc uneori, însă îi iubesc şi asta completează orice.