Durerea dorului de tine

Este uimitor să stai pur şi simplu să te gîndeşti şi să îţi dai seama la un moment dat că viaţa ta ar fi putut avea altă întorsătură. Şi acest lucru nu s-a înfăptuit din vina ta, nu se datorează unor evenimente din viaţă şi nu s-a produs pe timpul existenţei tale. Rădăcinile acelui destin sunt ascunse bine undeva în trecut şi în calea creării lui au stat şiraguri de evenimente crunte.

De acolo, din şiragul de secole risipite în timp vine durerea dorului faţă de trecutul istoric pe care l-a avut poporul meu, durerea dorului pentru gloria lui care s-a pierdut în vînt. Da, îmi este dor de vremurile despre care am citit doar în cărţi şi mă doare să urmăresc zi de zi cum neamul meu îşi distruge cu propriile mîini soarta. Îmi vine să strig să mă audă şi Ştefan ca să-i fie şi lui ruşine de ceea ce se petrece acum în ţară. Unde ne-am pierdut? Din ce moment am lăsat pe alţii să ne ducă prin vreme şi nu ne-am croit singuri soarta? De ce, noi, basarabenii, cei mai nedreptăţiţi, cei mai umiliţi, nu putem acum, cînd avem independenţa dorită, cînd avem valori seculare şi un popor demn nu putem să ne ridicăm din mocirla în care ne-am aflat veacuri întregi şi să privim cu încredere în viitor?

Cum să nu te doară? Cum să nu îţi fie dor de admiraţia cu care era privit poporul basarabean? Cum să mergi zi de zi, indiferent, prin ţara ta, cînd ştii că ea e pe marginea prăpastiei şi noi, cei care declarăm cu mîna pe inimă că o iubim, nu facem nimic pentru a o salva? De ce cînd conştientizăm că totul e în mîinile noastre, rămînem reci la problemele cu care ne confruntăm? De ce nu construim podul speranţei ca să trecem pe cealaltă parte a prăpastiei- viitorul luminos la care visăm?

Nu putem?! Prostii!!!  Putem, însă aşteptăm ca să vină alticineva să îl construiască, pentru ca noi doar să trecem fără a depune vreun efort. Preferăm să dăm vina pe oricine pentru situaţia nefavorabilă din ţară şi doar noi nu sîntem vinovaţi. E vinovat acel tratat de la 1812 care ne-a despărţit de fraţii noştri. E de vină guvernul român că nu a păstrat integritatea teritorială recunoscută în 1918. E vinovat Stalin că ne-a asuprit, ne-a omorît şi ne-a maltratat populaţia ţării. E de vină iarăţi guvernul român că în 1991 nu a optat pentru o nouă reîntregire a naţiunii române... Poate sunt de vină, sau poate nu... Numai Dumnezeu ştie!

Însă trecutul, trecut rămîne. Contează prezentul, ziua de azi pe care o irosim în zadar. Mi-e dor de poporul meu, cel care nu îşi pleca capul în faţa greutăţilor şi care era capabil să lupte cu inima pentru plaiul său, pentru bunăstare şi viitor prosper.

,,Sus inima, basarabeni!”- luaţi prezentul în mîinile voastre şi făuriţi-vă viitorul la care visaţi. Asta e menirea noastră, de a lupta, de a sfîşia nedreptatea şi a ajunge pe vîrful piedestalului!