Ciudat...
...Familii preocupate de treburile casnice, dar care se ceartă între ei pentru că nu reuşesc să termine totul la timp, persoane care aşteaptă autobusul pentru a pleca la serviciu dar, urcînd în el îi îmbrîncesc pe toţi, străzi aglomerate de automobilele care abia mai respiră de graba şoferilor care nu mai ţin cont de trecerile de pietoni, cîini vagabonzi care cerşesc hrană, dar care sînt loviţi pentru simpla lor prezenţă, copii în drum spre şcoală care se înjură sau se lovesc „din glumă”, părinţi care îşi duc copiii la grădiniţă dar care sunt certaţi pentru excesiva veselie a lor...
Un peisaj firesc pentru oricare dintre noi, căci e ceea ce vedem zi de zi. Îl privim şi nici nu ne dăm seama că aceste fenomene sunt oglinda societăţii noastre dar, în acelaşi timp, sunt şi faţa noastră. O să întrebăm de ce, doar noi nu ne implicăm? Dar asta e şi problema: rămînem indiferenţi în faţa violenţei, nu ne implicăm, iar neimplicîndu-ne contribuim la răspîndirea ei.
Găsim întotdeauna argumente să ne dezvinovăţim atunci cînd putem schimba un lucru şi nu-l facem, dar nu găsim niciodată o motivare pentru a-l preveni. Ne ascundem sub afirmaţii de genul: „Sunt prea mic (sau prea inferior) pentru a schimba ceva”, „Fiecare e în măsură să decidă modul său de comportament şi exprimare”, ,,Nu mă implic, căci nu e problema mea”, ,,Se vor lămuri ei şi fără mine”, ,, Îmi trebuie o problemă în plus? ”.
Oare prevenirea sau provocarea violenţei ţine cont de vîrstă sau de om? Nu, consider că ea, mai degrabă, ţine cont de suflet şi de dorinţa noastră de a acţiona şi nu de indiferenţă, incapacitate, laşitate sau chiar mîndrie prostească de care dăm dovadă...
Trebuie să realizăm că violenţa nu rezolvă problemele ci dimpotrivă , le agravează, determinîndu-l pe cel agresat să devină apatic şi violent cu cei din jur, căci odată agresat, pierzi încrederea în oameni, te închizi ca într-o carapace în propriul eu, de unde doar cu dragoste şi încredere poţi ieşi...
Oare chiar sîntem atît de neputincioşi în faţa acestui monstru odios? Oare chiar nu sîntem în măsură să combatem violenţa astăzi, cînd omenirea a atins cele mai înalte culmi ale dezvoltării?
Nu, nu, nu!!! De o mie de ori NU!!!Putem!!!
Totul e în mîinile noastre! Dacă nu am permite violenţei să ne distrugă lumea, să ne macine sufletul, să ne afecteze viitorul, visele şi aspiraţiile şi dacă ne-am uni forţele şi-am încerca să-i motivăm pe cei ce ne înconjoară să trăiască corect şi frumos, să dea dovadă de dragoste şi respect în relaţiile cu cei din jur şi să-i înveţe să ia atitudine, atunci cînd e cazul, dar nu să fie indiferenţi faţă de ceea ce se întîmplă în preajma lor, atunci cu siguranţă că vom obţine combaterea acestui filon negativ al societăţii.
,,Lumea e aşa cum este, iar ca dînsa sîntem noi” spune un vers din Eminescu, şi involuntar mă întreb:atunci cînd urmăresc zilnic ororile ce mă zguduie prin monstruozitatea lor – am eu oare dreptul să mă transform în brută pentru a supravieţui? Desigur că nu!
,,De te-ating, să feri în laturi/De hulesc,să taci din gură” spune acelaşi Eminescu, ce împărtăşeşte concepţia bibliei care ne îndeamnă să întindem şi al doilea obraz atunci cînd sîntem loviţi...E singurul mod în care violenţa poate fi oprită. Începînd de la fiecare dintre noi, prin transformarea conştiinţei, gîndurilor, emoţiilor. Şi dacă e să facem un lucru bun, atunci cred că ar trebui să îi învăţăm pe oameni să fie non-violenţi. Doar atunci societatea umană va înflori, în sfîrşit...
Комментариев нет:
Отправить комментарий