Oare cît de mult
valorează o prietenie adevărată şi cît de rezistentă poate fi? Care e temperatura de topire a unei
legături de suflet şi ce serveşte drept catalizator al acestui proces? Nu de
puţine ori ne convingem că un prieten fidel nu e tocmai cel mai preţios ce
putem dobîndi timp de o viaţă şi cu toate astea lipsa lui se face simţită nu
doar în momentele de cumpănă, ci şi de fericire.
Mult mai simplu
să ne ascundem de noi înşine în compania unor prieteni falşi decît să ne
deschidem inima unui om pe care nu l-am preţui niciodată la justa lui valoare. E
groaznic să dai prioritate unor pasiuni înşelătoare, unor oameni de nimic, unor
caractere şi plăceri inventate şi să laşi în urmă pe cei care te-au ajutat
cîndva să te ridici. Mulţi sunt cei ce afirmă că prietenia adevărată nu există
şi că ceea ce numim noi prietenie sunt doar interese comune, concepţii identice.
Dar cum rămîne cu sufletul? Sufletul apropiat durerilor şi bucuriilor tale este
tot o invenţie? Nevoia de a depăşi blocadele vieţii împreună, de a zbura prin
gînduri alături de o persoană specială, de a împle golurile viselor şi de a
seca cupa deziluziilor, cine o stinge? Credinţa că ai în spate persoana care te
va susţine şi atunci cînd ştie că nu ai dreptate, cine o învinge? Încrederea că
ajutorul cuiva îţi este garantat la orice oră, cine ţi-o insuflă? Speranţa că
singur nu vei rămîne niciodată, cine ţi-o ia? Nimeni! Nimeni şi nimic nu poate
să demonstreze că o prietenie adevărată nu există sau cel puţin că oricine are
nevoie de ea chiar dacă de multe ori dă greş în alegerea prietenilor.
În fine,
prietenia adevărată ţine de fiecare individual. Nu ai cum s-o găseşti dacă
mereu tinzi să o pui la incercare şi te îndoieşti de existenţa ei.
